Moștenirea se poate accepta sau refuza, iar alegerea aparține fiecărui moștenitor în parte. Acceptarea poate fi expresă, printr-o declarație, sau tacită, rezultată din fapte care arată clar intenția de a primi moștenirea. Refuzul, adică renunțarea, se face printr-o declarație în forma cerută de lege, iar neprezentarea în termen are, de regulă, același efect ca refuzul. Fiecare drum are consecințe, de aceea decizia se ia informat.
Lista de verificare de mai jos te ajută să parcurgi punctele care contează, de la verificarea termenului până la ce faci după ce ai ales. Fiecare element are o explicație scurtă, fără termeni inutil de tehnici.
Lista de verificare: înainte de a decide
- Cunosc termenul? Legea dă moștenitorului un termen pentru a se pronunța. După ce trece, dreptul de a accepta se pierde. Întreabă notarul care este data limită în cazul tău.
- Știu ce conține moștenirea? Adună informații despre bunuri, conturi, datorii, garanții date. Un patrimoniu necunoscut nu se acceptă fără cercetare.
- Am verificat dacă există testament? Un testament poate schimba cotele sau persoanele care primesc bunuri.
- Cine sunt ceilalți moștenitori? Alegerea lor influențează cota ta și modul de împărțire.
- Ce vreau să fac cu bunurile? Dacă le vei vinde, păstra sau administra, planul influențează decizia.
- Am discutat cu notarul? Un specialist îți explică varianta potrivită cazului tău, inclusiv acceptarea sub beneficiu de inventar.
- Am evitat faptele care par acceptare? Anumite gesturi, cum este vânzarea unui bun din moștenire, pot fi tratate ca acceptare tacită.
Cum se acceptă o moștenire
Acceptarea expresă presupune o declarație prin care moștenitorul spune că primește moștenirea. Se face, de regulă, în fața notarului, în cadrul procedurii succesorale, sau printr-un act în care își asumă calitatea de moștenitor. Acceptarea tacită rezultă din fapte care arată fără dubiu intenția: de exemplu, vinderea unui bun din moștenire, încasarea unor sume care aparțin masei succesorale sau semnarea unui act în calitate de moștenitor. Diferența dintre cele două forme și efectele lor sunt descrise în materialul despre acceptarea moștenirii expresă și tacită.
Există și forme de protecție pentru moștenitor. Acceptarea sub beneficiu de inventar presupune întocmirea unui inventar al bunurilor și limitează răspunderea la valoarea activului primit, ceea ce este util când nu se știe dacă moștenirea e profitabilă. Aceasta cere însă pași suplimentari și respectarea unor termene.
Cum se refuză o moștenire
Renunțarea la moștenire este un act solemn: nu poate fi făcută informal. Se face printr-o declarație în fața notarului, în termenul legal. După renunțare, ești considerat ca și cum nu ai fi fost niciodată moștenitor, deci nu răspunzi de datoriile defunctului și nu primești nimic din bunuri. Partea ta trece la ceilalți moștenitori, în condițiile legii; în unele situații, descendenții tăi nu vin în locul tău, iar în altele da, de aceea verifică efectele cu notarul.
Un lucru pe care mulți îl ignoră este că renunțarea nu se poate face parțial și nici sub condiție. Nu poți spune: renunț la datorii, dar păstrez casa. Nu poți reveni asupra renunțării oricând, ci doar în condiții restrânse, atâta vreme cât termenul nu a expirat și nu a fost acceptată moștenirea de alții într-un mod care face revenirea imposibilă.
Ce urmează după ce ai ales
- Dacă ai acceptat: notarul eliberează certificatul de moștenitor după ce sunt strânse actele și sunt stabilite cotele.
- Intabulează bunurile imobile: cu certificatul de moștenitor, înscrie dreptul în cartea funciară.
- Transferă bunurile mobile: mașini, conturi, acțiuni, în baza certificatului și a cerințelor specifice fiecărei instituții.
- Ocupă-te de datorii: dacă există, stabilește cu creditorii modul de achitare, în limitele răspunderii tale.
- Dacă ai renunțat: păstrează o copie a actului și nu te implica în administrarea bunurilor, pentru a nu crea impresia de acceptare.
- Planifică împărțirea: dacă ești unul dintre mai mulți moștenitori, stabilește cu ceilalți cum se face partajul.
Acceptarea sub beneficiu de inventar, pe înțeles
Gândește-te la o moștenire ca la o cutie închisă. Poți accepta „pur și simplu”, adică deschizi cutia și primești tot ce e în ea, cu bune și cu rele, în limitele legii. Sau poți cere întâi un inventar, prin care se notează precis ce conține: bunuri, bani, datorii. Cu inventar, răspunderea ta pentru datorii se leagă de valoarea bunurilor găsite, iar patrimoniul tău propriu rămâne separat de cel moștenit.
Varianta cu inventar este potrivită când ai bănuieli de pasiv mare sau când nu poți afla informații. Are însă pași formali și termene, și presupune cheltuieli suplimentare, motiv pentru care se discută cu notarul la început. Nu o poți alege la sfârșit, după ce ai acționat deja ca moștenitor.
Greșeli de care te ferești
Printre cele mai frecvente se află amânarea, pentru că termenul trece repede, mai ales dacă documentele sunt greu de strâns. A doua este să iei bunuri din casa defunctului „ca amintire” înainte de a fi decis, fapt care poate fi interpretat ca acceptare. A treia este să te bazezi pe informații verbale despre datorii, fără acte. În sfârșit, mulți moștenitori acceptă pentru că „așa se face”, fără să cântărească alternativele.
Dacă ai întrebări, cea mai bună sursă este notarul care instrumentează dosarul. Pentru cazuri complexe, un avocat poate evalua riscurile. Mai multe materiale despre acte și proceduri notariale se găsesc pe NotarNews, unde succesiunile sunt tratate separat pe etape. Alegerea de a accepta sau a refuza nu trebuie făcută în grabă, dar nici amânată peste termenul prevăzut de lege.
