Despre Biroul de Credit se vorbește ca despre o listă neagră. Nu e. E o bază de date la care contribuie băncile, IFN-urile și societățile de leasing și din care tot ele extrag informații atunci când analizează o cerere. Nu decide nimic, nu aprobă și nu respinge credite. Doar arată cum te-ai comportat în relația cu creditorii, iar decizia rămâne integral a băncii care citește raportul.
Ce se înregistrează despre tine
Datele se împart, simplificat, în două mari categorii.
Prima e istoricul pozitiv: creditele active și cele închise, sumele acordate, valuta, data acordării, durata, soldul curent, ratele plătite la timp. Da, și plățile corecte se raportează. Un istoric lung, curat, e un activ real atunci când ceri o sumă mare.
A doua e istoricul negativ: întârzierile mai mari de 30 de zile, sumele restante, creditele declarate ca fraudulos obținute, situațiile în care s-a ajuns la executare silită sau la cesiunea creanței către o firmă de recuperare.
Mai apar și alte tipuri de informații: cererile de credit depuse recent, inclusiv cele care nu s-au finalizat, precum și inadvertențele, adică situațiile în care ai furnizat date neconforme cu realitatea într-un dosar. Ultima categorie e cea mai gravă și cea mai puțin cunoscută.
Nu apar în schimb: soldul conturilor curente, salariul tău lunar, facturile de utilități neplătite, amenzile sau chiriile restante. Sunt lucruri pe care lumea le crede acolo și nu sunt.
Cât timp rămân datele
Regula generală, aplicată de ani buni, e că informațiile negative rămân vizibile timp de patru ani de la data ultimei actualizări a restanței. Momentul de la care curge termenul nu e data la care ai întârziat, ci data ultimei raportări legate de acea restanță, ceea ce înseamnă că o datorie plătită târziu poate rămâne în raport patru ani de la achitare.
Informațiile despre inadvertențe și despre fraude au termene proprii, mai lungi în unele cazuri.
Istoricul pozitiv se păstrează și el, iar aici nu ai niciun interes să dispară. Un client fără niciun credit în ultimii zece ani nu e un client ideal pentru bancă, ci unul necunoscut.
Există și un element de scor. Biroul de Credit calculează un punctaj, exprimat pe o scală care nu e publicată în detaliu, construit pe baza comportamentului de plată, a numărului de credite active, a gradului de utilizare a liniilor de credit și a vechimii istoricului. Băncile îl folosesc ca element de analiză, alături de propriile modele interne și de gradul de îndatorare calculat pe veniturile tale.
Cum îți vezi propriul raport
Ai dreptul, prin legislația de protecție a datelor, să afli ce informații sunt înregistrate pe numele tău. Raportul se poate obține direct de la Biroul de Credit, prin platforma proprie, cu identificare electronică, sau printr-o cerere depusă la sediu ori trimisă prin poștă cu semnătură. Multe bănci îl pun la dispoziție și în aplicația proprie, pentru clienții lor.
Merită cerut înainte de orice dosar important, nu după. Motivele sunt concrete:
- vezi credite pe care le credeai închise și care figurează încă active, de obicei carduri cu limită nefolosită, care îți consumă gradul de îndatorare;
- descoperi restanțe mici, de câțiva lei, rămase dintr-un comision final neachitat la închiderea unui împrumut, care produc pagube disproporționate;
- identifici erori de raportare, care se corectează, dar cu timp: ceri rectificarea la instituția care a raportat, iar aceasta transmite corecția către Birou.
Corectarea nu se face prin cerere directă la Biroul de Credit, ci prin creditorul care a introdus informația. E un detaliu care economisește săptămâni.
Mituri care circulă și te costă
Primul: că plata restanței șterge automat înregistrarea. Nu o șterge, doar o marchează ca achitată și pornește termenul de păstrare. Diferența dintre o restanță plătită și una neplătită e totuși uriașă în ochii oricărui analist.
Al doilea: că o singură interogare îți strică scorul. O interogare, în contextul unei cereri reale, e normală. Ceea ce ridică semne de întrebare e un șir de cinci-șase cereri depuse în două săptămâni la bănci diferite, care sugerează fie disperare, fie intenția de a acumula mai multe credite simultan.
Al treilea: că poți plăti pe cineva să te scoată din baza de date. Nu există un asemenea serviciu legal, iar firmele care îl promit vând, în cel mai bun caz, o cerere pe care ai putea să o depui singur gratuit.
Al patrulea, cel mai păgubos: că nu mai ai nicio șansă la un credit dacă apare ceva negativ. Băncile au politici diferite, iar unele acceptă istoricuri cu întârzieri vechi și explicabile, mai ales dacă vin cu avans mai mare. Dacă totuși primești un refuz, raportul e primul document pe care îl ceri, pentru că el explică, de cele mai multe ori, motivele reale ale unei cereri de credit respinse și îți arată exact ce ai de reparat înainte de următoarea încercare.
