Divorțul se pronunță într-o sală de judecată sau la notar. Creditul ipotecar rămâne exact unde era: într-un contract cu banca, semnat de amândoi, care nu ia act de nimic din ce s-a discutat între soți. E cea mai frecventă și cea mai costisitoare neînțelegere din tot procesul de separare a patrimoniului.
Banca nu e parte în divorțul vostru
Hotărârea de partaj poate stabili că apartamentul revine unuia dintre soți. Poate stabili chiar și că acela își asumă plata ratelor. Pentru bancă, ambele mențiuni sunt, în esență, o înțelegere între doi terți.
Motivul e simplu: ați semnat ca împrumutați solidari. Solidaritatea înseamnă că banca poate cere întreaga datorie de la oricare dintre voi, integral, nu jumătate de la fiecare. Dacă cel care a rămas cu casa nu plătește, executarea se poate îndrepta spre celălalt, inclusiv spre salariul lui, chiar dacă acesta s-a mutat de trei ani în alt oraș și nu mai are nicio legătură cu imobilul.
Consecința practică e că separarea trebuie făcută în două locuri, nu într-unul: la instanță sau la notar, pentru proprietate, și la bancă, pentru datorie. A doua parte e cea pe care oamenii o amână și care produce dezastrele.
Cele patru variante reale
Vindeți imobilul și stingeți creditul. E cea mai curată soluție și, statistic, cea mai folosită. Se obține acordul băncii, se vinde, se achită soldul din preț, se radiază ipoteca, iar diferența se împarte conform cotelor stabilite. Are avantajul că nimeni nu rămâne legat de nimeni. Dezavantajul apare când piața e slabă sau când soldul e apropiat de valoarea imobilului.
Unul preia creditul integral. Se numește preluare de datorie și necesită acordul expres al băncii. Banca reia analiza de la zero: venituri, vechime, istoric, grad de îndatorare. Dacă cel rămas nu se califică singur pentru întreaga sumă, cererea se respinge, indiferent ce spune hotărârea judecătorească. Aici intervine adesea nevoia unui codebitor nou, iar diferențele dintre roluri contează enorm, pentru că nu e totuna dacă cineva intră ca codebitor, coplătitor sau girant la un credit ipotecar.
Refinanțarea pe numele unuia singur. Practic, cel care rămâne cu casa ia un credit nou, la aceeași bancă sau la alta, cu care stinge creditul comun. E mai simplu de obținut decât preluarea de datorie, pentru că e un dosar nou, dar presupune costuri: evaluare, notar, radierea vechii ipoteci, constituirea celei noi.
Rămâneți amândoi în credit. Se întâmplă mai des decât ar trebui, de obicei pentru că niciunul nu se califică singur. E o soluție de avarie, nu una de compromis inteligent. Cât timp figurezi în contract, creditul îți consumă gradul de îndatorare și nu vei putea lua altul. Orice întârziere a celuilalt îți intră în propriul istoric bancar, iar acest lucru se vede ani buni în datele înregistrate la Biroul de Credit.
Bun comun, bun propriu și cine ce a plătit
Regimul comunității legale de bunuri, aplicabil implicit dacă nu ați semnat o convenție matrimonială, spune că imobilul cumpărat în timpul căsătoriei e bun comun, indiferent pe numele cui e trecut în cartea funciară.
Nuanțele apar la avans. Dacă unul dintre soți a contribuit cu bani proprii — o moștenire, o donație, economii de dinainte de căsătorie — poate cere o cotă mai mare la partaj, cu condiția să poată dovedi. Extrasele de cont și actele de proveniență sunt singurele care contează; declarațiile ulterioare nu.
La fel, dacă după separarea în fapt unul singur a plătit ratele, are un drept de regres împotriva celuilalt pentru jumătate din sumele achitate. Se rezolvă tot la partaj și tot cu documente: ordine de plată, extrase, nu capturi de ecran cu conversații.
Ordinea în care merită să faci lucrurile
Cea mai bună mișcare e să discuți cu banca înainte de finalizarea divorțului, nu după. Cere în scris o simulare de preluare de datorie, ca să știi dacă e realizabilă. Dacă nu e, negociezi partajul altfel, poate cu vânzare, poate cu o compensație în bani.
Până la clarificare, ratele trebuie plătite. Suspendarea plății ca formă de presiune asupra fostului partener e cea mai proastă idee posibilă: afectează ambele istorice, adaugă penalități și poate declanșa executarea silită, moment în care imobilul se vinde la un preț pe care nu îl decide niciunul dintre voi.
Notifică banca în scris despre schimbarea situației, chiar dacă nu ai încă o soluție. Instituțiile reacționează mult mai bine la un debitor care anunță o problemă din timp decât la unul care apare după trei rate neplătite cu o hotărâre judecătorească în mână.
